ASE lanseaza pe piata romaneasca doua programe MBA

Schimbările şi evoluţiile produse pe piaţă românească constituie unul dintre reperele esenţiale în raport cu care Academia de Studii Economice din Bucureşti îşi defineşte strategia de dezvoltare. În acest context, oferta de servicii educaţionale a ASE s-a îmbogăţit cu două noi programe de nivel MBA vizând activităţile de marketing şi vânzări ale organizaţiilor.

În parteneriat cu University of Akron şi Taylor Institute for Direct Marketing, ASE lansează în România Programul MBA în Marketing Direct, primul program postuniversitar care abordează una dintre cele mai dinamice industrii pe plan internaţional.

Programul MBA abordează domeniul afacerilor considerând conceptele şi instrumentele fundamentale ale acestora, acordând o atenţie specifică activităţilor de marketing şi explorând în profunzime integrarea şi dezvoltarea marketingului direct în cadrul organizaţiilor.

La finalul celor 14 luni de activitate în cadrul Programului absolvenţii obţin Diploma de Master of Business Administration în Marketing Direct conferită de către Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Certificatul în Marketing Direct conferit de University of Akron.

De asemenea, în parteneriat cu Gallup University şi The Gallup Organization, ASE lansează Programul MBA în Marketing şi Vânzări, primul program postuniversitar care se adresează atât managerilor şi personalului executiv cât şi organizaţiilor.

Având ca suport o nouă filosofie a performanţei la nivel organizaţional, Gallup Path Management, Programul MBA abordează domeniul afacerilor în context strategic considerând conceptele şi instrumentele fundamentale ale acestora şi tratând într-o manieră aprofundată activităţile de marketing şi vânzări ale organizaţiei.

La finalul celor 14 luni de activitate în cadrul Programului absolvenţii obţin Diploma de Master of Business Administration conferită de către Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Certificatul în Leadership în Marketing şi Vânzări conferit de către Gallup University. Organizaţiile acestora beneficiază, de asemenea, de transferul de tehnologie şi cunoştinţe Gallup, prin implementarea soluţiilor integrate care să susţină obţinerea unor performanţe de înaltă clasă.

Pentru informaţii suplimentare referitoare la Programul MBA în Marketing Direct puteti să accesaţi http://www.ase.ro/site/despre/management/fisiere/pdf/scoli_academice/akron.pdf.

Pentru informaţii suplimentare referitoare la Programul MBA în Marketing şi Vânzări puteti să accesaţi http://www.ase.ro/site/despre/management/fisiere/pdf/scoli_academice/gallup.pdf

Comments (No comments)

Comments are closed for this post.

Post a comment

Comments are closed for this post.