Citigroup Corporate and Investment Banking, divizia de corporate banking a Citibank Romania S.A, A&D Pharma şi Deloitte Romania anunţă finalizarea cu succes a sindicalizării unui împrumut în valoare de 100 milioane Euro, acordat A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România. Facilitatea are o perioadă de maturitate de 5 ani şi va fi utilizată pentru finanţarea capitalului rulant al A&D Pharma şi a operaţiunilor sale de dezvoltare, prin investiţii şi achiziţii.
“Parteneriatul dintre A&D Pharma, Citigroup şi Deloitte a avut ca rezultat un nou pachet de finanţare de succes pentru compania noastră şi va permite A&D Pharma să îşi consolideze poziţia de lider pe piaţa farmaceutică din România” a spus Dragoş Dinu, CEO A&D Pharma. “Această finanţare va oferi o poziţie mai puternică a grupului în faţa provocărilor pieţei europene. În acest sens, aşteptăm cu nerăbdare integrarea europeană şi vom continua să investim astfel încât sa fim pe deplin pregătiţi.”
Fondurile obţinute prin acest credit sindicalizat vor fi utilizate pentru a susţine creşterea rapidă a A&D Pharma atât pentru creşterea capitalului circulant, cât şi pentru modernizarea reţelei de depozite Mediplus, extinderea reţelei de farmacii Sensiblu, dezvoltarea portofoliilor de servicii şi produse a ambelor companii, implementarea de noi tehnologii logistice şi de IT&C dar şi pentru posibile viitoare achiziţii. De asemenea, vom investi în trainingul personalului, pentru a avea echipe pregătite să activeze într-o piaţă unică europeană.
“În ceea ce priveşte distribuţia, ţinta noastră în acest an va fi consolidarea poziţiei de lider şi modernizarea reţelei de depozite Mediplus, astfel încât să avem acoperire naţională completă şi la standarde GDP (Good Distribution Practice). De asemenea, 2006 va fi anul în care pacienţii noştri se vor putea bucura de produsele şi serviciile Sensiblu şi în alte oraşe, precum şi în mediul rural, având în vedere planurile de extindere pe care le avem în acest sens“, a adăugat Dragoş Dinu, CEO A&D Pharma.
„Un reper, din toate punctele de vedere, această sindicalizare confirmă o dată în plus încrederea investitorilor internaţionali în evoluţia pieţei româneşti. Tranzacţia a avut la bază invitaţia de a strânge 70 milioane Euro, însă subscrierile au depăşit cu peste 50% suma planificată iniţial, acest rezultat datorându-se unei sinergii definitorii pentru alăturarea unor lideri de piaţă precum Citigroup, Deloitte şi A&D Pharma. Angajamentul Citigroup faţă de piaţa românească în general şi faţă de managementul A&D Pharma în particular a fost confirmat de oferta noastră de a subscrie întreaga sumă stabilită iniţial, ceea ce a conferit încredere întregii sindicalizări”, spune Shahmir Khaliq, Citigroup Country Officer.
„Prin această tranzacţie, divizia Citigroup Corporate and Investment Banking a impus o dată în plus noi standarde pe piaţa financiară. Citigroup va continua să-şi consolideze poziţia oferindu-şi numele, expertiza şi puterea financiară jucătorilor importanţi de pe piaţa locală, furnizând soluţii inovatoare şi flexibile marilor corporaţii, multinaţionalelor şi întreprinderilor mici şi mijlocii din România, susţinându-le în implementarea strategiilor şi în pregătirea pentru UE”, a adăugat Shahmir Khaliq.
Deloitte România a jucat rolul de consultant financiar independent, colaborând cu A&D Pharma la elaborarea strategiei de refinanţare a celor două facilităţi financiare deja existente, cu un volum de 100 milioane Euro. Noile facilităţi sunt structurate suficient de flexibil pentru a permite A&D Pharma să-şi continue creşterea rapidă şi profitabilă. A&D Pharma şi Deloitte au analizat necesităţile de finanţare ale companiei din prespectiva potenţialului semnificativ de creştere ale acesteia, au stabilit o structură optimă de finanţare precum şi procesul de strângere de fonduri, şi au selectat Citibank Romania S.A., ca instituţia finaciară care a garantat subscrierea. În plus, Deloitte a negociat termenii şi condiţiile şi a oferit consultanţă asupra activităţilor de documentare din cadrul tranzacţiei.
“Suntem încântaţi că am avut rolul de consultant independent într-una dintre cele mai mari sindicalizări din România. Ceea ce părea imposibil de realizat în urmă cu doar câteva luni, s-a dovedit a fi un mare succes. În final, această tranzacţie a fost suprasubscrisă în mod semnificativ şi oferă condiţii avantajoase clientului nostru, A&D Pharma”, a declarat Martin Slabbert, Partener Deloitte România.
Acesta este atât una dintre cele mai mari sindicalizări din România cât şi una dintre primele cinci în care o companie de consultanţă financiară independentă a jucat un rol semnificativ.
Membrii sindicalizării sunt Alpha Bank (Filiala din Londra) S.A., Banca Românească, EFG Private Bank (Luxemburg) S.A., BRD Group Societe Generale, Bank Austria Creditanstalt AG / HVB Bank, ING Bank, Investkredit Bank AG, MKB Bank, Piraeus Bank SA (Filiala din Londra), Raiffeisen Bank România.
Divizia Citigroup Corporate and Investment Banking este poziţionată de operaţiunile sale drept unul dintre liderii de pe piaţa românească. În acest an, Citigroup Corporate and Investment Banking a aranjat şi co-aranjat, până în acest moment, finanţări pentru sectorul privat în valoare de 130 milioane Euro. Volumul corespunzător anului trecut a depăşit 800 milioane Euro.


Comments (No comments)
Comments are closed for this post.
Post a comment
Comments are closed for this post.