Pe 30 august a avut loc la sediul Ministerului Economiei si Comerţului semnarea acordului pentru dobândirea de către Daewoo Automobile România S.A. (”DWAR”) a pachetului de 51% din acţiuni deţinut în prezent de Daewoo Motor Co., Ltd. Ieşirea din societate a actualului acţionar majoritar nu va produce efecte asupra activităţii uzinei de la Craiova a DWAR. Producţia va continua, iar obiectivele operaţionale pentru anul 2006 rămân neschimbate (producţia a 24.000 vehicule, 142.000 motoare şi 191.000 cutii de viteze). “Brandul Daewoo şi licenţele pe care le deţinem permit continuarea producţiei, iar dealerii îşi continuă activitatea”, a declarat dl. Ion Ion, vicepreşedintele DWAR.
Preluarea controlului integral de către partea română nu va afecta nici relaţiile comerciale ale Daewoo Automobile România S.A. Aprovizionarea va continua pe baza contractelor deja existente - majoritatea pieselor urmând să sosească, în continuare, de la GM-Daewoo - iar exporturile de motoare, cutii de viteze şi autoturisme se vor desfăşura, de asemenea, pe baza contractelor existente şi care acoperă deja o perioadă cu întindere până în anul 2008. Uzina continuă să producă modelele actuale de autoturisme - Nubira II, Cielo şi Matiz.
Reţeaua internă de dealeri se va menţine în structura şi cu funcţiunile actuale, unităţile de service continuând să asigure asistenţa tehnică şi piesele de schimb necesare. “Astăzi nu se întâmplă nimic din punctul de vedere al clienţilor noştri, pe care îi vom servi în continuare cu credinţă”, a mai precizat vicepreşedintele DWAR, care a adăugat, cu referire la viitor: “Preocuparea noastră este, odată cu realizarea acestei tranzacţii, căutarea posibilităţilor pentru a asigura un model nou, pentru că pe piaţa auto nu vom putea rezista altfel”.
În luna iulie Daewoo Automobile România S.A. a vândut peste 4.000 de autoturisme, cota de piaţă obţinută astfel fiind de 15%.


Comments (No comments)
Comments are closed for this post.
Post a comment
Comments are closed for this post.